E frig şi plouă peste sat,
Iar vântul suieră nervos,
Nu simt că-ncet s-a înserat
Şi nici că timpu-i duşmănos.
Tot caut Doamne, alinare
Dorind să scap de negru scrum,
Dar nu găsesc, căci fiecare
Se îngrijeşte de-al său drum.
Şi plâng înfăşurată-n gânduri
Pustie-n suflet şi stingheră,
Ispita m-asaltează-n valuri
Purtând aripă de himeră.
Simţind că sufletul mi-e rană
Încep să-l strig pe Tatăl meu,
Nu vreau la rău să îi fiu hrană,
Dar simt că-mi este tot mai greu.
O, Doamne Sfânt, fii lângă mine,
Căci văd puterea că-mi slăbește,
Ajută-mi azi, căci poate mâine
Voi fi doar gând ce rătăcește.
vezi mai multe poezii de: aspiranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc mult, bucuroasa de popas Lorin!
aspiranta (autor)
marți, 12 aprilie 2016
poezia este o reusita frumoasa curge lin si are un tempo bun ,felicitari
Lorin
marți, 12 aprilie 2016
Cand sufletul atinge pentru o clipa lumina, incepe sa-si etaleze trairea, multumesc din inima sonia!
aspiranta (autor)
marți, 12 aprilie 2016
Puternice sentimente transpuse in acest poem!.
sonia
marți, 12 aprilie 2016
Multumesc domnule Traian, tristetea este data de neputinta omului, de ratacirile si intrebarile ce-l coplesesc, doar acolo, sus isi gaseste alinarea!
aspiranta (autor)
luni, 11 aprilie 2016
Va multumesc doamna Mona, daca astazi pot scrie, este pentru ca am primit un dar ceresc!
aspiranta (autor)
luni, 11 aprilie 2016
Chiar daca poezia este trista in ea exista speranta Tatalui ceresc.. Felicitari
traian
luni, 11 aprilie 2016
Credinta reiese superb din versurile de mai sus.
Am citit cu drag.
MONA
luni, 11 aprilie 2016