S-au adunat nori grei în suflet
Și plouă mocănește printre gene
Obrazul meu, un palid șevalet
Pe care, cât ai da în cremene
Un fals penel pictează-n grabă
Cascade, râuri repezi, valuri 'nalte
Ce dau năvală, tremură în barbă
De s-ar opri acolo-ncalte...
Dar curg șiroaie; trista-mi soartă
Fu să-mi hrănesc în zbor mândrii condori
Cu algele din Marea Moartă...
Ei, surzi și muți, pe cer pictează flori.
Obrazul meu, o lună plină
Adânc brăzdat de ploaia furibundă
Mai palid decât ceara în lumină
Agonizează-n lumea muribundă.
Mai vino, Doamne,-ntinde mâna
Alungă de pe cerul vieții norii
Și iartă-mă, nu mă abandona...
Hai, înflorește-mi în obraji, bujorii !
vezi mai multe poezii de: mirimirela
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Pot sa ma alatur Danei si sa iti spun ca ultimul vers este perfecta contrapondere a tot ceea ce il precede? Imi place chiar daca ar trebui poate sa subliniez cu creionul rosu ca uneori masura nu e tocmai perfecta. Dar prefer sa iti spun ca mi-e draga poezia ta pentru ca e scrisa cu sufletul. Cu drag,
stomff
luni, 14 martie 2016
Frumoase versuri !
M Horlaci
luni, 14 martie 2016
Ce frumos ai reuşit să pictezi tabloul suferinţei în culorile mării Moarte, palide, a norilor grei, lunii palide,etc. şi deodată dorinţa de viaţă expusă în tabloul sumbru al suferinţei prin culoarea roşie!
Felicitări, Mirela! O poezie expresivă! Cu drag, Carmen
Ina M.
luni, 14 martie 2016
mi-a placut in mod deosebit"Hai,infloreste-mi in obraji,bujorii"
cu drag si pretuire,
danab
duminică, 13 martie 2016