Mort e totul. Totul e mort.
Și în coșul meu de pâine argintiu
mucezeste felia de măr otrăvită,
ce n-a mai alunecat pe gât.
Pe farfuriile mele, cine mănâncă din ele,
ar putea să mai zacă un rest de laț,
pregătit pentru mine.
În patul meu, cine doarme în el,
noaptea ar mai putea foșni fițuica,
care eu am hrănit-o.
Cât de puțîn prezent! Doar
în obiectele îndepărtate mai exist,
în lampa, în lumină,
aici eu fac lumina și dau de înțeles:
tot sângele, mult sânge, ce
a curs. Asasinii mei.
Traducere Ana Mureșanu și Ramona Trufin
vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann