Poală de nor fermecată, în care plutim...
Cine ştie dacă n-am trecut astfel deja
prin multe ceruri, cu ochii sticloşi?
Noi, cei alungaţi în timp
şi rostogoliţi din spaţiu,
noi, zburători prin noapte şi neant.
Cine ştie dacă n-am zburat deja
pe lângă Dumnezeu, şi fiindcă spumegând
iuţi ca săgeata fără a-l vedea
şi împrăştiindu-ne sămânţa mai departe
pentru a vieţui în seminţii şi mai întunecate,
poate acum doar din vină plutim?
Cine ştie dacă nu murim de mult, prelung?
Ghemul de nori ne duce tot mai sus.
Deja aerul subţiat ne amorţeşte mâinile,
şi dacă ni se frânge glasul şi suflarea se opreşte...?
Rămâne vraja pentru ultimele clipe?
în traducerea lui Dan Dănilă
vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.