Vestea durerii fusese luată prin surprindere
Fanny cu ochi negri, acum răpită;
Acolo stătea ea, cu pieptul ca cerul,
În timp ce din zid în zid, cu durere,
Își pleca capul, cu lacrimi curgând
Pe hainele ei, în lacrimi amare.
Încă era fundița
Ea a legat-o înainte de ora vaiului ei,
Și cine încă mai era bărbatul care a legat-o
Atârnă alb,
Sau se luptă strâns,
În caz că i-ar îneca pe toți oamenii din jur.
Când un bărbat, cu o umilință fără inimă,
Poate deveni pacostea unei fecioare,
El o răpește cu neglijență,
Dar trebuie să răspundă în fața ei cea mai slabă;
El este o persoană superficială, cu o orbire egoistă,
Toate faptele ei de iubire și bunătate,
Dumnezeu le va cântări cu superficialitate
Aceasta ar fi răsplata iubirii ei;
El se uită la fiecare persoană care o primește,
Hei, știi
Ce greutate a durerii
Frânge inima fiecărui îndurerat
vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.