Eu nu spun: a fost ieri. Cu banii fără valoare,
ai verii în buzunare, iar stăm întinşi pe pleava
batjocurei, la manevrele de toamnă ale timpului.
Iar evadarea spre sud, precum a păsărilor,
nu vine la vreme. Seara trec vase de pescuit
şi gondole pe alături, iar câteodată mă nimereşte
câte un ciob de marmură, saturat de vise,
în locul cel mai vulnerabil la frumuseţe, în ochi.
În ziare citesc multe despre frig
şi urmările lui, despre necugetări şi crime,
despre expulzaţi, ucigaşi şi miriadele
de banchize de gheaţă, dar puţine îmi plac.
Şi ce dacă. În faţa cerşetorului care vine
de amiază trântesc uşa, fiindcă e pace
şi poţi să-ţi cruţi privirile, dar nu şi
moartea tristă a frunzelor în ploaie.
Hai să călătorim! Hai, sub chiparoşi
sau sub palmieri ori prin orangerii, să vedem
la preţuri reduse apusuri de soare
inegalabile! Hai să uităm
scrisorile trecutului la care n-am răspuns.
Timpul face minuni. Dar dacă ni se pare nedrept,
când bate vinovăţia: nu suntem acasă.
În beciul sufletului, fără somn, iar mă regăsesc
pe pleava batjocurei, la manevrele de toamnă ale timpului.
în traducerea lui Dan Dănilă
vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.