Prin gândul meu, e tușa care-n vis
Mi-a dezvelit făptura ta divină
Când, parcă într-o joacă, și-a permis
Privirea-mi, pentr-o clipă, s-o rețină.
Dar a trecut apoi, ca un pendul,
Pe tot ce-mi apăruse și-a schimbat
Ce mi-a plăcut și n-am privit destul,
Cu văluri încărcate de păcat.
Pe-un sens de iad, pe-un sens de rai, apoi,
Dezvăluia penelul, rând pe rând,
Când trupuri ce se arcuiau, vioi,
Când îngeri printre visuri lunecând.
Am vrut să îl opresc. N-am reușit,
Dar mi-am oprit privirile din vis
Doar înspre partea-n care te-am privit
Și să o mut din nou, mi-am interzis.
Cred că penelul nopții, fermecat,
A înțeles că inima mi-e plină
De-un singur chip și singur, dintr-odat’,
Mi-a dezvelit făptura ta divină.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.