Când seara la chindie
Ziua întreagă stinge
Aripă argintie
Îmi poposi un înger.
Cu ochii largi albaştri
Priveşte şi socoate
Şi nu poate cunoaşte
De ce eu cad în noapte.
Mă trage din risipe
De aripi:”Zboară! Zboară!”
Ninsoarea grea de clipe
Pe mine mă omoară.
Mă vrea urnit din grele
Uşor ca o speranţă,
Ci ploile de stele
Ţintesc să bată-n viaţă.
Eu plâng c-aşa mă doare:
Natura-mi se despică –
Jumate e zburare,
Iar cealălaltă frică.
Tot gem ca-ntr-o menghină
Ce-mi stoarce din putere –
O parte în Lumină
Când alta-i întuneric.
Iar el nu înţelege
De ce n-arunc o parte...
„Sunt ferecat de lege
Cu humă şi cu carte.”
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Excelent portretizat instabilul echilibru intre fire si chemarea spre voia lui Dumnezeu, in care fiinteaza omul. Incantator!
andreionthepoetry
vineri, 21 august 2015
Ioana și Ionel, îmi cer scuze chiar am râs. Vă mulțumesc și sper la o nouă întâlnire.
bragagiu (autor)
vineri, 21 august 2015
Frumoase versuri,maestre!
ionel
vineri, 21 august 2015
Mereu cand poposesc la tine gasesc poeme frumoase!
ioana
joi, 20 august 2015