Nu sunt un zeu năvalnic al Iubirii
şi nici un templu tainic al visării;
nu ar - cu valurile - ţărmul mării
şi nu pătez - cu sânge - trandafirii.
Însă, de vrei, pot fi asemeni ierbii
care cuprinde totul deodată:
şi-atunci când vântul surpă bolta toată
şi-atunci când toamna înfioară cerbii.
Și încă mai pot fi un dulce cântec
ce-aprinde răsăritul sau amurgul.
Eu pot schimba în viitor - trecutul,
şi pot preface lacrima în zâmbet.
Dar nu pot risipi eternitate
cât inima, îndrăgostită, bate...
vezi mai multe poezii de: Vasile Toma
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.