Un asfințit s-a scurs violaceu
Pe-arhitectura lumii și-o-înnoptează
În tânguiri de vânturi, ce-acordează,
Suave, lirele lui Dumnezeu.
Cuprinde munți, și ape, și păduri
Într-o manta de tainică minune,
Când al tăcerii lung sărut le pune
Pe hărmălaia miilor de guri.
Prin negre văi din cerul adâncat,
Au izvorât fântânile cu stele,
Ca din șuvoiul infinit din ele
Să bea poetul, veșnic însetat.
Departe,-un nor cu trupul străveziu
Își curmă-încet plutinda voluptate...
Doar ornicul însingurării bate
La căpătâiul ceasului târziu.
Cutreieră prin noapte-un zburător,
Ca peste-o surmontabilă câmpie,
Pe care luna-aievea se descrie,
Cu vârcolaci în macul arzător.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Bucuroasă de vizită! Mulțumesc!
Manuela Munteanu (autor)
sâmbătă, 25 mai 2024
Minunate versuri!
Nori Jeler
miercuri, 22 mai 2024