știu să ating stelele
cu vârful degetelor
copacii desenați de gene
și frunzele de ochi
soarele când ține-n brațe
somnul meu fără pene
pot zbura deasupra lui
fără să ocolesc furtuni
apoi
plonjând în Marea Neagră
să-mbrățișez și luna
când lunec ȋntr-un bob de rouă
să plâng și eu ca un copil
iar dacă timpul a decis
pe nerăsuflate
să-mi spulbere aceste
traiectorii nemarcate
știu să-mi pun cerul drept pălărie
când mă învălui în păpuși de hârtie
2004 – 9 decembrie 2018, Constanța
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.