La-ntretăierea nopții cu lumina,
Vibrează-o stea peste cărări de vis,
Un înger străveziu din paradis
Și-a părăsit, pâș-pâș prin hău, grădina,
S-aprindă cu amnarul răsăritul,
Să binecuvânteze cerul gol
Cu cosmicul și-naltul rostogol,
Zvârlit să ardă-n jaruri infinitul.
Talazuri vii de nouri se prefiră
Și-apoi se-adună pe al zilei fus,
Din zare, Însoritul s-a tot dus,
Iar timpul murmură a ceas și-a liră
Când prin vecie clipa și-o strecoară.
În ochiul lumii,-nseninat și treaz,
Se întrevede-un iris de topaz,
Ca năluciri de foc peste-o comoară.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.