de ce mă poartă pașii pe punți de întrebări
când tălpile mi-s arse de-atâta rătăcire?
de ce-mi caut oglinda în mări fără de țări,
sperând că-n miazănoapte voi găsi și mântuire?
de ce mă trezesc iară sub pleoapa grea de fier,
când visul e singurul regat ce nu mă minte?
de ce mai cer lumină dintr-un străin ungher,
dacă tot ce-i viață e zgomot de morminte?
de ce mă plac aceia ce nu m-au cunoscut,
văzând în chipu-mi palid un zeu de mucava?
de ce sunt ‘omul bun’ de toți recunoscut,
când eu port sub cămașă o vină grea și rea?
de ce nu-mi bate nimeni la porțile de gând,
lăsându-mă pustiu în propriu-mi altar?
de ce mă simt străinul ce trece tremurând
prin brațele iubirii, primind doar un coșmar?
de ce trăiesc, când timpul e-o fiară ce mă roade,
iar trupul mi-e o colivie din oase și uitare?
de ce-mi zidesc speranța în sfinte baricade,
căutând un înțeles sub tălpi de disperare?
de ce mă strigă umbra când soarele apune,
cerându-mi socoteală pe fiece secundă?
de ce rămân tăcerea ce nu vrea a se spune,
o rană neînchisă, o mare fără undă?
de ce?
vezi mai multe poezii de: teoshugs
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.