De aș putea să regăsesc o scară
în podul fericirii să m-ascund
de grelele secunde ce-ncercară
în zloata deznădejdii să m-afund,
Aș sta pitit acolo..., o secundă,
Întins în fân cu ochii larg deschiși
ca raza de speranță să pătrundă
și să-mi aducă vești că mai exiști.
Dar mai existi? Mă-ntreabă amăgirea
ascunsă-n umbre ce dansează-n cor,
nebune de sublim că Strălucirea
a dispărut sub muntele de dor.
Un munte ridicat pe-a ta asceză,
pe-o liniște crescândă ca-n povești,
E gândul sprijinit pe-a ei simeză
că voi muri, de’ moartă tu îmi ești.
Nebune umbre, nul e rezultatul
acelui dans lasciv pe căpriori,
câci nu-mi doresc să fiu iar invitatul
ce tremură sub umbra unor nori.
Nu voi dori să prind pe șevalete
o pânză încleiată în catran,
ori să pictez nebunele balete
ce le dansați în mod cotidian.
Mai stau pitit aici înc-o secundă,
întins în fân cu sufletul deschis
Lumina ta, de sus să mă patrundă,
iar podul să îmi fie paraclis.
Privesc spre vis, privesc spre înainte
pe-un șevalet al zărilor cerești
și văd în sori înscrisuri în cuvinte
că voi fi viu, chiar dacă nu mai ești.
vezi mai multe poezii de: blacks
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumoasă pictură în cuvinte! Profundă, cu imagini inedite. Rimă și ritm perfecte.
Lucia Eniu
luni, 28 iunie 2021