”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
Ci-s limpede fântână-n adâncuri adunând,
Argintul otrăvit din despletirea lunii,
Ori zori trandafirii, iubirilor veșmânt.
De-alean pot fi săgeată, noi ceruri fulgerând
Spre „cuibul veșniciei” din care am descins,
Simt lanțurile humii cum se desfac pe rând,
Când coruri îngerești fac zboru-mi rug aprins...
Dar n-am răgaz, iubito, s-ating nemărginirea,
Nici tainele vieții nu-i chip să lămuresc,
Căci mări de întuneric îmi grăbesc revenirea,
Sunt ochii-ți plini de noapte, ce-avizi mă urmăresc.
Revin cu însetare ”să beau” a ta ”mireasmă”
Când amândoi obrajii în palme îți cuprind,
În ochi neprețuite izvoare-mpart aghiasmă,
Dar tot mai văd sub pleoape, secrete licărind...
Atunci mă-ntreb, femeie, ce mare porți în piept,
De multele-ți plecări, mai știi tu cine ești?
Pe vremuri de furtună eu ce-aș putea s-aștept?
Refluxul de-o începe, tu unde poposești?...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.