Ochii nu sunt îndeajuns să treacă
întunericul,
mama m-a născut cu ecoul morților
uitat în mine,
fără să-mi spună
că ei...
se adaugă la tot ceea ce sunt
și acest infern în care cresc de-a valma
vagi închipuiri
e doar jocul unui gând
întru noapte și lumină.
Oare sufletul,
amalgam de idei
și reacţii de sentimente își termină existenţa
sau o să urce la cer?
Dar... care cer?
Mută i-a rămas memoria.
Poate pentru fiecare există un cer al lui,
sau un cerc
întru nous.
vezi mai multe poezii de: Agafia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.