Laudă dintotdeauna
Îmbătrânirăm alături şi încă nu se făcu toamnă.
Şi încă ni se pare că deasupra sângelui
bate o rană.
Nimic nu s-a întâmplat de mult.
Încă ne mai risipim ca o uşoară respiraţie.
În cărţi totul se petrece altfel.
Învăţarăm virtuţile cavalereşti şi descoperirăm
în curte un stol de vrăbii
şi păru că ninge libertatea lor.
Ne mirarăm mult,
până ce mirarea fu îndepărtată linişte.
E o veghe prezenţa trupului ei
şi încă ne mai urmează, laudă a sângelui
dintotdeauna.
vezi mai multe poezii de: Ioan Flora
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.