Cum mâna omenească
atinge pământul neîmplinit încă,
întinsele tale grădini
schimbă mersul firesc al lucrurilor
şi-ntr-un târziu, se-nchid într-o carte.
Tot aşa,
rotunjimea ochiului îmbracă
culoarea metalului dintâi
şi ura şi carnea noastră
întâmpla-se-va
să alăture aripii o altă pereche de aripi,
scoarţei, o altă scoarţă.
Întâmpla-se-va să trecem pe rând:
târzie rotire a ceasului, un şir de bărbaţi veghind jocurile
chinuitor de goale,
cu mâna omenească şi şuvoaiele de cărţi
în minte –
cum suie şi arde o pasăre înaltă.
vezi mai multe poezii de: Ioan Flora
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.