Dimineaţa, aburi suiau printre licori de brad,
sugerând o nouă ordine.
Aceeaşi ninsoare se schiţă în lucruri
şi mai deoparte, un întreg anotimp
cu alaiuri pe măsură.
Seul ne luminează pereţii liniştiţi,
desprindem forme în trecere numai,
înainte ca mătasea să apară dinspre ape
şi sunetul umbletului ei să ne cuprindă.
Şi tremurăm deasupra unei dimineţi fără glas
ca măduva şi celelalte atribute ale oaselor,
în timp ce
mama e plecată departe
şi vorbeşte în graiul păsărilor, al soarelui.
Catrenele se închid în ceară, sunetelor
le încredinţez mişcarea şi limitele cuvântului
şi încălcarea unui anume gust.
Se desprinde de trunchi şi umbresc
sufletul căzut.
vezi mai multe poezii de: Ioan Flora
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.