Destul! am locuit nenumărate corpuri –
chiar dacă spiritual ar vrea
o altă metensomatoză,
i-ajungă numai umbra mea,
de linişte mi-e dor, deci fără să regret
eu mă retrag senin ca un brahman –
spre ieri, spre astăzi sau spre mâine?
oricum acelaşi timp îl măsurăm în van,
divin cuvântul viu? tot două margini:
cântec de leagăn şi requiem –
oare nu e mai plină de sens
tăcerea de care şi zeii se tem?
destul până aici! vedea-vor alţii
’nainte sau în urma lor?
cei morţi, cei vii, cei nenăscuţi
privească haosul cum vor
eu plec – dar până să dispar
mai ascultaţi-mă în gând,
redaţi memoriei întocmai
durata clipei care sunt.
exaudi: Ave Maria...
tresari din somn, Preanăscătoare!
voi fi eu însumi creatorul
vi-e-ţii me-le ur-mă-toa-re.
vezi mai multe poezii de: Ioanid Romanescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.