O, desfrunzirile din urmă!
Te uită, vastele păduri
Stau veștede sub greaua turmă
De nori haotici și obscuri.
Te uită, soli ai crustei albe
Ce-o să se-așeze, de pe-acum
În dantelări de fine salbe.
Pe tufa umedă, pe drum
Un cinic puf au nins scaieții...
Și totuși iată-mă venit
În fața toamnei și-a tristeții
Cu gândul iarăși ispitit
De-avântul surd care destinde
Tot mai departe largu-i zbor
Deasupra zărilor murinde,
A sumbrei văi, a tuturor.
vezi mai multe poezii de: Ion Barbu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.