Mă cunosc toate lucrurile.
Nu mai sunt liber.
Să înnopți în cartofi, în pietriș...
Tot ceea ce nu găsești aici am distrus.
Mi-a scris cucuvaia: fă-mi propuneri!
În sângele meu e un cântec ferit.
Un om a scos mâinile din timp
apoi mersul
apoi spațiile
apoi o melancolie ocultă, cu care a despărțit orașul
și a spus două vorbe – și era o cenușă cumplită
și a spus trei vorbe – și s-a speriat
și atunci a închis ochii.
A închis ochii și a spus: din mine n-a mai rămas decât frica.
Și pe urmă n-a mai înțeles nici unde e melancolia,
nici unde-i sunt mâinile,
nici unde e timpul.
Și era o cenușă cumplită.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.