Lipit de pantalonul înclăiat și dens
vântul are gust înecăcios de acid fenic –
tendoane groase de ger se-nalță imens
dintre obezile pământului cu nervi de astenic.
S-au închinat toți soldații la soare,
i-au sărutat casca, i-au îmbrățișat picioarele –
de-acuma va începe o iarnă posomorâtă și lungă, din care
cine știe când o să mai vadă soldații soarele.
Careurile întunericurilor cenușii au plecat
să se urce-n artere ca-n seră
diminețile gâlgâie, sângele se scutură-nchegat
și numai inimile noastre văd cum plouă
prin seara otrăvită, de holeră.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.