Am fost dintre cei ce se grăbesc și știam că nu trebuie tatăl meu e veșnic înfricoșat mama mea e ca verighetă de pâine.
Nu toți oamenii răi au făcut numai răul nu toți oamenii buni au făcut numai binele.
Când întreb de surorile mele, copacii le-mbracă-ntr-un haimanalâc de plete roșii.
Părul tău e ca o aventură.
Când frații mei se uită în copaci
din bătrânii muntelui ies păsări dar nu mai sunt aceleași.
Tu zbori ca o tăgadă a duhului.
Acolo, sub cușca de aur, câinele Maira
apără soarele să nu răsară.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.