Am răspuns pân-la urmă
(pătate și-nfipte)
întrebărilor, turmă
– ca niște cuie –
de sânge. Amăruie
păscuse tortură,
lumină. Sau ceața.
Sau poate amândouă.
Clepsidra bizară
din care trimisul
de fum ori de ură
(gustând rar și din viața
și din moartea mea pură)
se uita înăuntru, se uita în afară
cum plouă... cum plouă...
Încheindu-se visul,
și scrumul se curmă.
Și-orașul e mut.
Din care mă-nfrupt.
Am răspuns pân-la urmă.
Plouă în trecut.
Plouă într-o turmă.
Plouă neîntrerupt.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.