Toate degetele au ochii deschiși, dar numai mâinile
își păstrează memoria, numai mâinile
clipei neverosimile.
Buze și morminte viteze deschise spre cer și strigând…
Cunosc în mijlocul imprevizibilului un arbore, sub care
de douăzeci de ani te iubesc toate cele născute din tine.
Nimic nu prețuiește mai mult ca sângele unui popor.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.