Norii — niște bureți uitați pe cer, din care glojdăie
soarele.
Câteva ciuperci de noroi: dealurile.
Ast' noapte a plouat
și am ieșit să culeg ferigi.
Ți le trimit.
Giganți; strămoșii lor au fost arbori.
Când le-am rupt, vibrau de diamante și feciorie.
Mâine voi visa (cum vin să mi le ia îndărăt...) himerozaurii.
Părul unor femei fantastice izbi în sânge;
a vrut
să nu se prefacă în liliac.
Munții sunt cele mai mari pietre din satul bunicilor. "
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.