Trenul tristeții
târâie de-a-ndoasele vălătucuri de nori
și zăbranice sfâșiate
pe oglinda lacului cel mai solemn
fără a zăbovi la semnalele plopilor
adâncă taină cu care ani de-ntrebări
de tăcere, de-amintiri și poezie
înlocuiesc pân-la-urmă culorile
de-a curmezișul ferestrelor trenului
ca un surâs fugar azvârlit
prin uluirea aerului.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.