Deasupra mea-nflorește, prin dimia nopții, migdalul
și nu mai e întuneric; pereții
se căptușesc – simplu – cu pace;
fiarele nu-mi mai umblă somnul
și nu-l sfârtecă. A țipat nimeni.
Coji de coșmar duse de-un râu
calm. Râul spală, vindecă și-nseninează
mugurii din ce în ce mai mari
ai pomului de veghe. Râu de ritmuri
În felul acesta e curat
În lăuntrul infinit
Nici un trup nu se termină-n afara
luminii. Ea-i răsfrângerea noastră
Stihii, planete, zbuciume cuprinse-s
cu gingășie în ostrovul puternic
și fără de limită
a ceea ce numim suflet.
Deasupra mea-nfloresc migdalii și sufletul...
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Așa e Adina! Fascinant! Dincolo de harul nativ - cunoașterea îi dă substanță și putere magică asupra noastră. Ca un numitor comun - toți au aprofundat marile cărți spirituale ale lumii; și recluziunea (fizică sau/și socială - gratiile pot fi și ale unei boli) deși dureroasă dă strălucire spiritului șlefuit de numeroasele încorsetări! De aceea tot copii din el, deși am și alți minunați ce așteaptă reflectoarele inimii voastre!
Cu drag!
Gerra Orivera
joi, 29 iulie 2021
A țipat nimeni... Mi-a plăcut mult! Și astfel, „nimeni” a devenit „ceva”, s-a materializat. Frumos!
Și legătura indestructibilă a luminii care suntem :) cu trupul material...
„Nici un trup nu se termină-n afara
luminii”.
Fascinant poet!
Mulțumir, Gerra! :)
Adina Speranta
luni, 26 iulie 2021