sunt stăpân pe nimic înfășur
pe după gol zdrobirea a ceea ce
îmi lipsește împlinindu-mă
îl chem și gonesc presimt
și-alung electricele-i descărcări sadice
o! ca de viscol
mi-i frică și mă duc spre
poemul care-o să mă bântuie
care-o să plouă care
o să ardă și o să înghețe peste mine
și înlăuntrul căruia
am să îngheț
am să mă carbonizez
mă voi înmuia descleia destrăma
împărți rări pulveriza și dispare
lămurind noul
templu și noua pasiune a distrugerii
poftă și frică de poemul
care vine ca o plecăciune din toate părțile
de afară și dinăuntru de
departe și din imediat
ca punctul zero
ca izgonirea din eden după
ce descoperi că n-ai fost unde
ai fost și că
goală ți-i acum închipuirea goale
sunetul raiul oasele ascunderea eșecul timpul
când încep deposesia și posesia
și pariul abisului
nimic nu-i al meu din ce-mi aparține
vin dintr-un spațiu deslocuit
din lipsa de trepte și de scări jucăria
greșelii
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.