Improvizați o aspirație între umerii căreia
să așezăm un cântec de-a ninsoarea cerbilor.
Peste un cumulus de corole,
vorbe de-a sângele și purcedarea
învieri de-a fluturii și sarea
ochi de-a flacăra și lanurile.
Lângă masa selenară a focului,
timpul e-o rocadă bruscă de ferestre
în bună-dimineața continentelor.
Visuri de-a strugurii și corăbiile
de-a nebunii albi, și de-a caii negri,
rouă de-a frații, de-a stelele, rouă de-a tăgada
grâului, de-a hoțitul doinelor
ochi de-a lanurile și flacăra.
Către Alexandru cel Mare și către Cezar
care se pregătea să se mire pentru ultima oară –
pomii unui moment heliophanic!
Plouă cu inimi de copil migrează
clepsidrele
și s-a-mbrăcat
pământul într-o pasăre mare.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.