Cresc livezi în ochii care
au plecat în patrulare
și-nfloresc statui obtuze
de penumbre largi pe bluze.
Desenat pe liziere –
Caru-Mare varsă fiere,
iarba morții reci și-absente
doarme între-amplasamente.
Parcă vin, parcă se duc
noaptea pe cărări de-obcină
palmieri de cauciuc
lângă arbori de chinină.
Spintecat la jumătate
poate astăzi, poate mâine
Ochiul ăsta nu mai bate,
grâul n-o mai coace pâine.
Vechi, plutind vântul pe ape
-paranoic sau rotund –
bunda iernii-o să ne-ngroape,
marea ne-o căra la fund.
Și pe-ntinderea opacă
de cenuși, de scoici, de alge,
antebrațul cât o cracă
va da lemn pentru catarge.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.