Ca-n vechimi Kinegheros cu pumnii
încleștat de viață și cu dinții,
spintecat-am noaptea și-n fierbinții
ei rărunchi turnai, așa precum ni-i
nouă obiceiul (rouă minții
și văzduh la gleznele columnii);
O! turnai pojar și-un fel de fum ni-i,
ni-i asemuia pe morți cu sfinții.
Alungând solar din ochi-ți plânsu-mi,
am dat fumu-acela la o parte
și-a pătruns lumina în odaie.
Cineva de dincolo de moarte
(mă-ntâlnisem iar cu tine însumi!)
ciocăni-n fereastra de văpaie.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.