La trecătoarea veche bacii spun,
și-și râd în sarici lungi ca de Crăciun,
că sta acolo, vraiște, la foc,
în sinea orii și-amețit de rut.
În cherhanaua lunii l-au văzut
gonașii, cămilarii, trecătorii;
pe arcul ars de șarpele comorii,
cutremurat în leaturi, pân-la urmă,
ciulind urechea, l-auzeau cum scurmă-n
bursucii iernii, la saiaua veche.
Iar bacii l-au crezut într-o ureche.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.