Din generație în generație fetele trec râul
cu fustele ghemotoc la piept ca un al treilea sân
țăndări se face lumina și zuruie
frunzele-n apă ale pădurii
prin care fiecare pasăre e-un oaspete orb
un clopot baroc
un mag un strugure un ibis un gong
mut
și iată acel timp
cu botul de zăpadă
și iată acea piatră
cu seism de stele și rugăciune
cei ce aleg o asemenea tăcere sunt în fiecare lemn genunchii
trenul tăia liniștea ca un fierăstrău
un copil strângea paradoxe în șapcă
pulpele fetelor farmecă apa diafană, sădind
pe cer un al treilea sân
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.