La o fereastră s-au legănat două mari țâțe,
la care se uitau stelele...
Din cel mai mare
ieșea cel mai mic mort;
apoi, din el, altul. Și fantomele se înlocuiau.
Pe umărul sudic –
atunci,
am presimțit primăvara.
Cantonaserăm în Polonia...
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.