mi-adun oasele sângele carnea
fel de fel de-ncurcături
potrivite mai bine mai rău
le-am pus într-un sac de într-un timp
sunt grăbit
nu vă pasă
au fost oasele mele pielea mea lăsați mulțumesc
tot n-am două chei
ce conștiință?!
pisica dumneavoastră doamnă...
le-acopăr cum pot fiți serioși
am pus
trebuia nu trebuia am pus înăuntru (lumea strănută)
coridoare țipete morți pleoape de femei
circulați, vă rog!
– o sumedenie de lucruri le veți găsi
la biroul de bagaje, c-un bilet
pe care să scrie pupile pierdute
și așa, trenu-a plecat...
și-așa...
pisica dumneavoastră, doamnă!
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.