Înfipți în pământ ca niște dinți, copacii
rod cerul și apa, rod soarele
Umbra și focul iau parte la luptă.
O lacrimă ruptă
Motoarele
cine știe căror galaxii ne strigă: Plecați!
Vorbe de tinichea.
Ridi pagliacci...
Nici tu nici ea bucuriei, de zestre.
Noaptea leagă căpestre
și trează
crește deasupra păsărilor care migrează
Toți oamenii-s vinovați
Nu există ferestre
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.