Printre ciori bătrâne, printre stoluri de ciori,
acest bal al dantelelor de zăpadă
ținea păduri de subsuori
uneori, să nu cadă.
Bună-seara, liliecilor!
Schiorii lăsaseră-n urmă fularele potecilor
și singurătatea și le punea la gât
de frig, de nedumerire și de urât.
Că-mpodobind sălbatic, de depărtări, sărutul
prin care-ncepe-n condori ecoul să se zbată,
iubitul meu – mirajul – înfiora ținutul
cu coapsele lui linse de-o pulbere ciudată.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.