Universalul jind al nemuririi
și-ntoarcerea copiilor în zei.
Ne îmbrăcam în viscole ca mirii
ori rătăcirăm prin eglogi cu ei
Noi dragostea, noi pietrele, noi focul
de mistuire fără de liman.
Pe zid – și-aleargă umbra proorocul
cuvintelor cu capul în tavan.
Or fi-asfințit miracolele-n temple
ori minte-acest post Iudum ca un mit.
Noi treptele durerii unanime
și ochiul cel deschis în infinit,
Când ciuguliți din umerii ce și i-a
pierdut visarea-n mers – rărit mănunchi
...noi lacrimile, vezi, și nebunia.
pe lângă-aceste lucruri în genunchi!
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.