M-aleargă moartea și mi-a prins o buclă
Tu râul meu de flăcări
ireversibil aur
tu cumpăna și stolul
de păsări de miracol,
tu, criza de blândețe
și-apoi blândețea nopții
ce-și alăptează macii.
Timpul e un viciu.
Locuiesc într-o noapte.
M-aud în ninsori.
Plictiseala crease mulți sinucigași.
Un stâlp de soare sparge un paradis pierdut.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.