Mere negre, ca putrezii
genunchi ai moartei
Gunoiul tresaltă...
Sau apa? Sau cine?
Spuneai să ne vedem cu bine
pe lumea cealaltă -
Cu o ireligioasă ambiție,
suie coapsa ta către-o-naltă
pierdere...
Severă
tăcere prin lucruri, prin case
Un oraș e un domn cu timpul
uitat la butonieră
sau printre nimicuri.
O fi fost anotimpul
O fi fost pulberea de pe etajeră
Or fi fost pașii unor vocale
fără putere,
din cercul singurătății finale –
o fi fost moarta venită la-nviere,
însă-nviere de unde?
Cercul în cercuri din ce în ce mai profunde...
Orașu-n orașe dispărute-n vechime...
Or fi fost crime
care nu se mai știu –
Mere negre... Pustiu...
Obosite,
vocale și trucuri.
Spuneau lucruri
ca ochii care ies din orbite.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.