Nu era casă-adevărată casa
n-avea pereți, n-avea acoperiș, n-avea nimic
departe câte-o picătură de nămol pic-pic
departe câte un bumb
de la straie vechi
se rupea de sus căzându-mi pe creștet
și s-auzea coasa
cuiva pe care nu l-am văzut
codru-arăta veșted
peisajul era de lut
nicăieri nici o urmă
perechi-perechi
prin timpii celui de-al treilea pol
ger uscăciune plumb și gol
golul care nu se mai curmă
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.