Nu mă mai cert cu tine, am obosit.
Străin și obosit,
sălciu și ascuns
pe după întrebări la care n-ai răspuns,
tu ai fost, ai ars, te-ai scrumit, nu mai ești –
ca o vârstă, ca un vers, ca o iubire.
Căderi și nadire. Întrebări pre-pământești,
Între stihii care-ncep să se deșire, să dispară.
Ți-i frică și de numele tău.
Cu atât mai bine sau cu atât mai rău?
Cu atât mai seară,
mai nisip.
Îmi vine să țip
la nu știu ce fiară
din ceață.
Ieși afară, paiață!
Abisul are ce n-are.
Ce n-are un traficant?
Fantastic polip...
Șerpuitor diamant...
Ieși afară, uitare,
să ne plimbăm prin neant!
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.