O femeie de demult s-a stins în amintire
ca o scânteie după ce aprinde pădurea;
frunzișul care-a luat foc
miroase a fructe necoapte
la noapte
o să mi se ouă în vis
păsări speriate
cea care n-a ajuns la cuib
seamănă cu rămășițele corăbiei
lui Ulise, poate
din loc în loc
fluturi căzând;
se va sfârși curând
ultima singurătate
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.