Nopțile noastre au curs paralel
linii simple, linii negre...
Pasul tău ca un neg e,
vinele plantei: crenel.
Ne-am zgâriat prin gravuri, ne-am strigat -
singurătatea spânzura ca-ntr-o noapte;
sufletul amplu ca merele coapte,
pomul vieții zilei: stricat...
mucegăiau numai pietrele...joase,
adâncimile reflectau desnădejde.
Ne-au căptușit cu moloz. Ca un vrej de
amărăciune, perdele scămoase.
Dărâmate-n obraz iluzoriu,
inverse risipe: gonacii.
Sufletul scade și crește; copacii
putrezesc să răsară-n sanatoriu.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.