Un pom se depărtează de-o țară și toamna
își scutură fructele pe umerii munților
fulgeră cu boturi de turme, cu prevestiri și blazoane
copilul meu aleargă să-și prindă umbra
– păpușă a poemelor vârstei –
se apropie un templu de-o femeie
și-n părul ei cad
patru sâni sălbatici din patru republici
ca patru ierni cu lupi ca patru ciocuri
de pasăre din care
soarele și gara se rostogolesc într-o muzică
de orașe-tumori
de coapse poleite cu liniște și întuneric
de lumini zburând de la o disperare la alta
prin minciuna ninsorii.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.