Soare Viscol Umbră Gând
Păsări Liniște Omăt
Și natură! Și natură!
În penaje noi, condurii
În vechi mantii, tremurând,
măreția morții pură.
Unde-i râul? Om fi ajuns
În infern, în paradis.
Printre labele pădurii.
(Nu mai bate! E închis)
Timpul fuge îndărăt,
îndărăt și într-ascuns.
Lașități. Caricatură.
Păsări. Liniște. Omăt.
Când mă-ntorc, am să-ți arăt
Semnul serii de pe-armură
Ca doi pinteni mici de orz.
Era umed. Era bură.
(Nici un fel de noimă Rut)
A fost soare, -a fost plăcut,
Însă nu m-am mai întors...
Coiful are prinse-n el
Două așchii de cocleală,
Două găuri de șrapnel:
Nudul serii, epocală.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.