Am lăsat grija culorii galbene în seama copacului sur
și grija păsării albastre în ochiul mării verzi.
Aveam un suflet căzător.
Și i-am făcut loc norului în tăcere
cum faci loc pâinii în foame.
Trupul nopții de-mi va fi ca un fum...
Nu întreb colbul. Nu întreb lampa.
A fost demult seară.
Copacul își dă drumul în fântână.
Și e lume... Așteaptă... Înec de lume...
Sunt bumerang.
Tărâm fără.
Un cal paște culoarea poveștii. Ori timpul necredinței.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.