Din strălucirea moale a coapselor de lotuși
se-aude cum lumina iruptă'n partituri
a bâiguit la poartă, mucegăit, și totuși
ca o legendă pură, culcată în păduri.
Bolnave portative rămase în viroage
îngenunchează'n seara de zmeură și lapte,
ca o femeie crudă, în care mustul coace
livezile, și'n care cad rodiile coapte.
Castanele de sgură și vîslele de vată
adulmecă aroma fînețelor amare, -
beția unor baluri, pe care, altădată,
le-au dus în inimi regi și prinții'n buzunare.
Pămînturile grase s'au învelit în aburi,
ne urcă în artere căldura și ne'alungă;
din ugerele serii prin proaspetele jgheaburi
se'ntinde umbra'n suflet, melodică și lungă...
Arsurile din sînuri și'obrajii ca pelinul
ne strigă din sonata cocorilor... În jocuri,
salcîmii ne par negri... Iubito curge vinul
îndepărtării noastre de oameni și de locuri.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.